Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

Romania participă la UNISPACE+50, a 50-a aniversare a Conferinței Națiunilor Unite despre Explorarea și Utilizarea Pașnică a Spațiului Extra-Atmosferic

20 Iunie 2018

UNISPACE+50 este primul Summit Spațial Global al Națiunilor Unite în secolul 21 și are loc în perioada 18-21 iunie, la Vienna International Centre, în Austria, pentru a celebra a 50-a aniversare a Conferinței Națiunilor Unite despre Explorarea și Utilizarea Pașnică a Spațiului Extra-Atmosferic și pentru a contura agenda ONU ”Spațiu 2030”. România este reprezentată la eveniment de Președintele Agenției Spațiale Române (ROSA), Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso și delegația României pe care o conduce.

UNISPACE+50 este un moment cheie pentru a demonstra gama largă de beneficii societale pe care le aduce spațiul, ca domeniu al inovației, inspirației, interconexiunii, integrării și investițiilor. Totodată, evenimentul urmărește să fortifice acțiunile coroborate— de la toate nivelele și aletuturor părțilorco-interesate din domeniul spațial — de a răspunde provocărilor sociale pe termen lung și la scară largă printr-o serie de livrabile palpabile cu aplicabilitate în domeniul spațial, ca motor de dezvoltare.

Evenimentul UNISPACE+50cuprinde două părți: un simpozion adresat comunității spațiale, organizat în perioada 18-19 iunie, și un segment la nivel înalt al celei de-a 61-a sesiuni a Comitetului pentru Utilizarea Pașnică a Spațiului Extra-Atmosferic (COPUOS), desfășurat pe 20 și 21 iunie. Aceste evenimente vor fi urmate în perioada 22-29 iunie de cea de-a 61 sesiune normală COPUOS.

Președintele Agenției Spațiale Române (ROSA), Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso, a participat pe 19 iunie la Panelul Șefilor de Agenții Spațiale din cadrul simpozionului, urmând ca în perioada 20-29 iunie să susțină o declarație ca șef al delegației române atât în cadrul segmentului special, la nivel înalt, al celei de-a 61-a sesiuni a COPUOS, cât și pe parcursul sesiunilorobișnuite.

În paralel, Agenția Spațială Română (ROSA) participă la ExpozițiaUNISPACE+50, carereunește circa 40 de expozanți. Expoziția este organizată în Rotunda de la Vienna International Centre, în perioada 18-23 iunie. Expoziția va fi deschisă publicului sâmbătă, 23 iunie.

România este membră în Biroul Națiunilor Unite pentru Afaceri Spaţiale — UNOOSA din anul 1959, când Adunarea Generală a pus bazele Comitetului pentru Utilizarea Pașnică a Spațiului Extra-Atmosferic.

Imagini:

1 — Participanții la Panelul Liderilor de Agenții Spațiale;

2 — Logo UNISPACE+50;

3, 4, 5, 6, 7 — Standul expozițional al Agenției Spațiale Române (ROSA);

8 — Vizita Delegației Oficiale la standul ROSA.

Credit: ROSA, ESA, UNOOSA

2018 06 UNISPACE Image B2018 06 UNISPACE Image D 2018 06 UNISPACE Image C  2018 06 UNISPACE Image E2018 06 UNISPACE Image F2018 06 UNISPACE Image G2018 06 UNISPACE Image I2018 06 UNISPACE Image H