Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

Cum s-a văzut din spațiu valul de căldură din Europa

29 Iulie 2019

Europa a fost cuprinsă de un nou val de căldură, la doar o lună după canicula din luna iunie. Cu temperaturi de aproximativ 40°C au fost doborâte mai multe recorduri de căldură în Olanda, Belgia, Germania și Franța, la Paris.

Imaginea ce acoperă inclusiv zona României surprinde temperatura de la sol de pe 25 iulie 2019, pe baza datelor Sentinel-3 provenite de la radiometrul pentru temperatura de la sol și la suprafața apei. Spre deosebire de o hartă meteo, ce folosește temperaturi prognozate ale aerului, harta obținută de la satelit este o reprezentare mai realistă a temperaturii de la sol, deoarece satelitul măsoară cantitatea efectivă de energie ce radiază dinspre Pământ. Norii apar ilustrați în culoarea albă, în timp ce zonele cu zăpadă sunt colorate în albastru deschis.

Agenția Spațială Europeană (ESA) a realizat și o comparație între temperaturile de la sol de pe 25 iulie 2019 și cele din valul de caniculă precedent, de pe 26 iunie 2019.

După valul de căldură s-au înregistrat furtuni severe.

Pentru actualizări despre starea vremii în România, vizitați website-ul Administrației Naționale de Meteorologie.

Credit imagine: ESA

2019 07 Heatwave B